Cuprins |
modifică Noţiunea de finanţe publice
Nevoile şi interesele publice se realizează de către stat, în principal (şi uneori exclusiv) prin bani. Într-adevăr, cheltuielile pe care le are de efectuat statul nu se pot efectua decât în bani. Fără bani nu există nici finanţe publice.
Această caracteristică explică şi preocuparea pentru etimologia cuvântului finanţe. După câte se pare, noţiunea de finanţe provine de la cuvintele latineşti fiare sau finis, care se traduc prin a termina, a încheia un diferend, o acţiune judiciară în legatură cu plata unei sume de bani. De la aceste cuvinte s-a format financia sau financia pecuniaria, adică plata în bani. Se crede că din aceste cuvinte latineşti s-a născut noţiunea finance folosită în Franţa în secolele XV-XVI, care avea mai multe înţelesuri şi anume: sume de bani, resurse băneşti, venit al statului, iar les finances echivala cu gospodaria publică, patrimoniul statului.
Finanţele publice reprezintă forma băneasca a relaţiilor economice, în procesul repartiţiei produsului social şi venitului naţional în cadrul îndeplinirii funcţiilor statului. Conţinutul social, economic şi în special juridic al relaţiilor financiare, funcţiile şi importanţa lor sunt câteva din problemele fundamentale ale ştiinţei dreptului financiar.
modifică Noţiunea clasică de finanţe publice
Această concepţie este legată de liberalismul politic, fiind specifică perioadei de dezvoltare economico-socială de la sfârşitul secolului al XIX-lea. Conform acestei concepţii, statul liberal este preocupat mai puţin de activităţile private, limitându-şi intervenţia la funcţiile sale tradiţionale, şi anume: apărarea naţională, diplomaţie, ordine publică şi justiţie.
Au existat două motive pentru care statul nu a intervenit în activitatea agenţilor economici. În primul rând, activitatea economică se afla încă sub influenţa muncii manuale, industria era predominant manufacturieră, schimbul de mărfuri fiind restrâns ca valoare. În al doilea rând, intervenţia statului în activitatea economică necesita resurse financiare, neputându-se limita această intervenţie numai la planificări, dispoziţii date agenţilor economici, etc.
Viaţa economică se desfăşura în conformitate cu principiul laisser faire, laisser passer. Cheltuielile publice trebuiau reduse la minim. Concepţia guvernului ieftin îşi găseşte suportul în teza potrivit căreia progresul social-economic reclama utilizarea venitului naţional pentru dezvoltarea industriei şi comerţului, în loc să fie irosit pentru activităţi neproductive. Rolul finanţelor publice constă în asigurarea resurselor necesare funcţionării instituţiilor publice.
În perioada de după primul razboi mondial, locul statului neintervenţionist a fost luat de statul intervenţionist. Finanţele publice devin un mijloc de intervenţie în activitatea social-economică, de exercitare a unei influenţe pozitive pentru organizarea întregii activităţi.
Maurice Duverger, referindu-se la statul modern din secolul nostru, scrie că acesta nu se mărgineşte la sarcinile militare şi tradiţionale. El intervine în viaţa socială pentru a stimula producţia în perioada de criză, pentru a împiedica creşterea preţurilor şi a menţine puterea de cumpărare a monedei în perioada inflaţiei, pentru a asigura o cât mai bună utilizare a bogăţiilor ţării şi repartizare a venitului naţional.
Pierre Lalumiere subliniază creşterea rolului intervenţionist al statului în economie după criza mondială din anii 1929-1933. Pentru îndeplinirea acestui rol au fost folosite pe o scară tot mai largă cheltuielile publice, impozitele şi alte instrumente financiare. Finanţele publice sunt definite ca ştiinţa care studiază activitatea statului, în calitatea sa de utilizator al unor tehnici speciale, aşa-numite financiare: cheltuieli, taxe, impozite, împrumuturi, bugete, procedee monetare etc.
Potrivit unei alte opinii, în secolul XX şi mai ales după marea criză din anii 1929-1933, locul statului jandarm a fost luat de statul- providenţă. Intervenţia statului este determinată în ultimă instanţă de menţinerea echilibrului economic, de rentabilizarea unor întreprinderi sau ramuri economice considerate strategice, de rezolvarea contradicţiilor interne ale societăţii: inflaţie, şomaj, etc., şi conduce cum era firesc la apariţia unor întreprinderi publice şi societăţi comerciale cu capital mixt, la acordarea de subvenţii unor întreprinderi private, etc.
modifică Finaţele publice şi private - asemănări şi deosebiri
Noţiunile de finanţe publice şi private sunt adecvate situaţiei din ţările cu economie de piaţă, în care cea mai mare parte a mijloacelor de producţie se află în proprietate privată, fapt care face posibilă realizarea unei delimitări nete între sectorul public şi cel privat.
Finanţele publice sunt asociate întotdeauna cu statul, unităţile administrativ-teritoriale, cheltuielile, împrumuturile şi datoria acestora.
Finanţele private sunt asociate întotdeauna cu activităţile financiare ale întreprinderilor economice, ale băncilor şi societăţilor de asigurări private, în legatură cu resursele şi necesităţile acestora, împrumuturile primite sau acordate, creanţele de încasat şi obligaţiile de plată, asigurările şi reasigurările de bunuri, persoane şi răspundere civilă.
Finanţele publice se aseamănă cu cele private cel puţin sub două aspecte:
- Şi unele şi altele operează cu categorii financiare de bază: monedă, credit, bani.
- Şi unele şi altele se confruntă cu probleme de echilibru financiar, de resurse financiare în ultimă instanţă.
Între finanţele publice şi cele clasice există o serie de deosebiri după cum urmează:
- Resursele necesare statului pentru realizarea funcţiilor şi sarcinilor acestuia se procură pe calea impozitelor şi taxelor, prin măsuri de constrângere în principal, în timp ce resursele întreprinderilor private şi ale persoanelor fizice se procură de pe piaţă, pe baze contractuale.
- Statul poate lua orice masură în legatură cu moneda naţională, în timp ce întreprinderile private nu pot decât să o folosească.
- Finanţele publice sunt folosite în principal în scopul satisfacerii nevoilor generale ale societăţii, în timp ce finanţele private sunt folosite în slujba realizării de profit de către întreprinzătorii particulari.
- Gestiunea finanţelor publice este supusă dreptului public, iar gestiunea financiară a întreprinderilor private urmează regulile dreptului civil şi comercial.
modifică Trăsăturile finanţelor publice
- Sunt relaţii cu caracter economic, întrucât ele apar în procesul formării, repartizării şi utilizării produsului social.
- Apar în formă bănească, deoarece în cadrul producţiei de mărfuri şi al acţiunii legii valorii, produsul de producţie, reproducţie şi de circulaţie a mărfurilor, repartiţia produsului social, relaţiile de schimb, retribuirea muncii, precum şi relaţiile dintre agenţii economici sau dintre aceştia şi persoanele fizice, se exprimă prin intermediul banilor, în cadrul unor relaţii băneşti. Noţiunea de finanţe publice sau relaţii financiare nu poate fi confundată cu cea de bani sau relaţii băneşti. Banii reprezintă o marfă, iar finanţele sunt relaţii de constituire, repartizare şi utilizare a mijloacelor băneşti.
- Sunt relaţii fără echivalent, adică nu presupun în mod necesar o contraprestaţie directă din partea subiectului beneficiar al mijloacelor băneşti.
- Mijloacele băneşti repartizate şi utilizate de subiectele beneficiare nu se rambursează.
De la fondurile bugetare se efectuează plăţi cu titlu nerambursabil către unele regii autonome sau către instituţiile publice din sfera nematerială care prestează servicii pentru populaţie. Acelaşi caracter de nerambursabilitate îl poartă şi transferurile efectuate către populaţie sub formă de pensii, burse, alocaţii de stat şi alte ajutoare pentru copii.
Transferul de valoare la şi de la fondurile ce se constituie în economie se poate realiza parţial, în condiţii de rambursabilitate. Un asemenea caracter poartă sumele de bani vărsate de persoanele fizice şi juridice în contul împrumuturilor contractate de stat pe piaţa internă; garanţiile depuse de administratorii şi cenzorii societăţilor comerciale, ca şi de persoanele ce gestionează bani şi alte valori publice.
modifică Funcţiile finanţelor publice
Finanţele publice sunt necesare, în mod subiectiv şi obiectiv, deoarece contribuie la realizarea sarcinilor şi funcţiilor statului, care nu ar putea fi înfăptuite fără pârghiile financiare. Mijloacele prin care finanţele publice, ca relaţii financiare îşi îndeplinesc acest rol, sunt funcţiile acestora:
- funcţia de repartiţie
- funcţia de control
Funcţia de repartiţie se manifestă în procesul repartiţiei produsului social (produsului intern brut) şi cuprinde două faze:
- constituirea fondurilor (resurselor) bănesti;
- redistribuirea (utilizarea) acestora.
În prima fază are loc formarea fondurilor publice de resurse băneşti, acţiune la care participă societăţi comerciale, regii autonome, instituţii publice, alte persoane juridice şi persoanele fizice, indiferent dacă sunt rezidente sau nerezidente.
Fondurile publice de resurse se constituie în mai multe forme concrete cum sunt:
- impozite
- taxe
- contribuţii petru asigurări sociale
- amenzi
- majorări şi penalizări de întârziere
- vărsăminte din profitul regiilor autonome
- vărsăminte din veniturile instituţiilor publice
- redevenţe şi chirii din concesiune şi închirieri de terenuri şi alte bunuri proprietate de stat
- venituri din valorificarea unor bunuri proprietate de stat şi a bunurilor fără stăpân
- rambursări ale împrumuturilor de stat acordate
- dobânzi aferente şi ajutoare primite
Resursele din care se constituie fondurile publice provin din toate ramurile economice şi din toate sectoarele sociale: public, privat, cooperatist, mixt. În proporţie covârşitoare, resursele băneşti ale finanţelor publice sunt mobilizate cu titlu definitiv şi fără contraprestaţie.
A doua fază a funcţiei de repartiţie o reprezintă distribuirea fondurilor publice pe beneficiari – persoane juridice şi fizice. Distribuirea este dată în competenţa autorităţilor publice şi se face în raport cu resursele financiare disponibile şi cererea de resurse financiare.
Distribuirea fondurilor publice înseamnă stabilirea cheltuielilor publice pe destinaţii: învăţământ, sănătate, cultură, asigurări sociale şi protecţie socială, gospodărire comunală şi locuinţe, apărare naţională, ordine publică, administraţie publică, acţiuni economice, datorie publică.
În cadrul fiecărei destinaţii, resursele se defalcă pe beneficiari, obiective şi acţiuni. Distribuirea sau redistribuirea produsului intern brut (produsul social) are loc în două modalităţi:
- în cadrul aceluiaşi tip de proprietate, când are loc un transfer de resurse băneşti între stat şi unităţile sale în ambele sensuri
- cu schimbarea titlului de proprietate când transferul are loc între stat pe de o parte şi agenţii economici cu capital privat sau mixt şi populaţie pe de alta parte, şi invers.
Redistribuirea se poate realizea şi pe plan extern, prin contractarea de împrumuturi externe, acordarea de împrumuturi externe, achitarea cotizaţiilor şi contribuţiilor către organisme internaţionale de către stat sau alte instituţii publice, primirea sau acordarea de ajutoare externe de către stat, etc.
Funcţia de control a finanţelor publice se justifică deoarece fondurile publice aparţin întregii societăţi. Sfera de manifestare a funcţiei de control este mai larga decât cea a funcţiei de repartiţie, deoarece vizează, pe lângă constituirea şi repartizarea fondurilor financiare publice, şi modul de utilizare a resurselor.
Funcţia de control a finanţelor publice nu se limitează la modul de constiturire a fondurilor publice şi la repartizarea acestora pe beneficiari, ci urmăreşte şi legalitatea, necesitatea, oportunitatea şi eficienţa cu care instituţiile publice şi agenţii economici cu capital de stat utilizează în concret resursele băneşti de care dispun.
În consecinţă, controlul se efectuează nu numai activităţilor specifice funcţiei de repartiţie, ci el se exercită şi asupra producţiei realizate în sectorul de stat, a schimbului şi consumului ce are loc în acest sector.
În România controlul financiar se exercită de puterea legislativă şi cea judecătorească, direct sau prin organe de specialitate, cum sunt: Curtea de Conturi, Ministerul Finanţelor, bănci şi alte instituţii financiare; organe specializate ale ministerelor, unităţilor administrativ-teritoriale şi unităţilor economice, etc.
modifică Legături externe
- ro Cărţi de economie din categoria Finanţe
- ro Portal cu resurse pentru monetizare online. (faci-bani.com)