Acest articol sau această secţiune trebuie pus(ă) în formatul standard.
Ştergeţi eticheta la încheierea standardizării.

Capitalismul este un sistem economic care se distinge prin proprietatea privată asupra factorilor de producţie precum şi prin producţia pentru o piaţă care stabileşte preţurile.


TIPURI DE CAPITALISM: modelul neoamerican si modelul renan

CAPITALISM CONTRA CAPITALISM de MICHEL ALBERT


 Acest articol este suspect de violarea drepturilor de autor.
Cel puţin o parte apreciabilă din text a fost găsită la:
http://referate.z1.ro/php/Economie/www.referate.z1.ro%20-%20capitalism%20contra%20capitalism.doc447f4.php
Materialul copiat (sau întreaga pagină) se va şterge dacă în termen de 7 zile nu se aduc justificări pentru copiere. Dacă sunteţi titularul drepturilor de autor pentru materialul copiat, vă rugăm să urmaţi îndrumările pentru autori.

INTRODUCERE

Astazi putem spune cu adevarat ca capitalismul a invins. Aceasta victorie a avut loc pe trei fronturi. Primul front este unul comun format din doua tari: Anglia – reprezentata de Margret Thatcher – si Statele Unite – reprezentate de Ronan Reagan. Pe acest front s-a purtat o lupta interna impotriva interventionismului etaist, astfel s-a realizat prima revolutie conservatoare in materie de economie politica: revolutia statului minimal (mai putine impozite pentru cei bogati).

Al doilea front a fost unul unde capitalismul s-a confruntat cu comunismul. Principalii protagonisti ai acestei lupte au fost Statele Unite si Uniunea Sovietica.

Al treilea front este reprezentat de batalia de o suta de ore purtata in sudul Irakului, incheiata cu victoria Statelor Unite, sprijinite de 28 de tari (dintre care 8 musulmane) si sustinute, la ONU, chiar de URSS si de China comunista. Aceasta victorie este totodata si o victorie a capitalismului asupra halucinatiilor unor populatii private de dezvoltarea economica de catre dictaturile care le oprima.

Aceasta victorie a capitalismului plaseaza intr-o lumina cu totul noua istoria economica a lumii. Ii transforma compet geografia, impartind intregul nostru trecut in doua mari perioade:

- inainte de aparitia capitalismului, cand toate tarile semanau cu ceea ce, in zilele noastre, poarta numele de Lumea a Treia. Era o lume a penuriei, preistoria economiei. - capitalismul, unde este prezenta libera stabilire a preturilor pe piata si libera proprietate asupra mijloacelor de productie. De asemenea, exista o impartire a tarilor in: tari capitaliste = tari dezvoltate si tari comuniste = tari subdezvoltate. Dar instaurarea capitalismului intr-o tara nu este suficient pentru a dezvolta acea tara; mai este nevoie de un minimum de reguli aplicate de un stat eficient si necorupt. Exista, desigur, saraci si in tarile capitaliste, dar acestia traiesc mult mai bine decat saracii din tarile comuniste. Lista tarilor capitaliste dezvoltate, in ciuda asteptarilor, nu este foarte mare. Ea cuprinde: - America de Nord, inclusiv Mexicul si Chile - totalitatea tarilor Europei occidentale, indiferent daca fac parte din CEE (Comunitatea Economica Europeana) sau din AELS (Asociatia Europeana a Liberului Schimb) - Japonia si noile tari industrializate (NTI) din Asia: Thailanda, Coreea de Sud, Taiwan, Hong Kong, Singapore. Sistemul capitalist este departe de a fi omogen, dimpotriva, el s-a diferentiat in doua mari modele ce se infrunta: modelul anglo-saxon si modelul germano-nipon. Autorul acestei cartii a ales 10 probleme specifice tarilor capitaliste pentru a infatisa modul diferit de abordare a acestora de catre reprezentantele celor doua modele capitaliste.

1. Imigratia Acest subiect il intereseaza in cea mai mare masura pe capitalisti pentru ca mana de lucru imigrata revine aproape intotdeauna mai ieftin, la rendament egal, decat mana de lucru nationala. In aceasta privinta abordarile sunt diferite. Statele Unite au devenit in momentul de fata una dintre tarile din ce in ce mai deschise imigrarii, si mai ales aceleia de origine latino-americana. Dupa exemplul Statelor Unite, Anglia acorda cu usurinta un statut de cvasicetatenie indienilor si pakistanezilor imigrati. Pe de cealalta parte, se stie ca Japonia este o tara inchisa, iar in Germania dreptul sangelui determina apartenenta la natiune.

2. Saracia Adeseori asociata imigratiei, saracia este una dintre acele probleme prin care tarile capitaliste se deosebesc cel mai profund unele de altele. Astfel, in Statele Unite si Japonia, unde cel sarac este considerat un ratat, un lenes, ba chiar un vinovat, nu s-a facut nici un pas important in aceasta privinta. In schimb, in Europa, unde cel sarac este considerat mai degraba victima decat vinovat, exista programe speciale in acest domeniu inca de acum aprope jumatate de secol in urma.

3. Securitatea sociala Aceasta problema o implica pe precedenta si constituie intr-o tot atat de mare masura subiect de controversa. In Statele Unite, unde securitatea sociala este considerata ca favorizand lenea si lipsa de raspundere, acest domniu nu este foarte dezvoltat. Aceeasi directie inclina sa o abordeze si Anglia, desi aici exista Serviciul National de Sanatate. In Japonia asigurarea sanatatii intra in atributiile intreprinderilor, desigur daca au destui bani pentru a-si permite. In Europa securitatea sociala este considerata drept o urmare fireasca a progresului ecnomic, ba chiar drept o institutie favorabila dezvoltarii economice (sub un anumit prag de saracie, cel exclus devine irecuperabil).

4. Ierarhia salariilor In timp ce in tarile europene alpine ierarhia salariilor este tinuta intre niste limite adesea foarte inguste, in Statele Unite si in Anglia aceasta este in general largita. Ca exemplu, celebrul “tabel de Craciun” al unui asigurator american, in care el a scris numele tuturor colaboratorilor sai, ca si evaluarea a ceea ce fiecare in parte il costa si ii aduce ca beneficiu; duap care el tragea concluziile ce se impun.

5. Fiscalitatea In Germania si in Japonia economisirea este considerata o virtute nationala, pe care fiscalitatea o incurajeaza foarte mult. Dimpotriva, in Statele Unite si in Anglia fiscalitatea incurajeaza contractarea de datorii (de ce sa te privezi, daca, cu cat te indatorezi mai mult, cu atat platesti mai putine impozite?). De aceea, de multi ani, Statele Unite si Anglia sunt finantate de Germania si Japonia.

6. Reglementarea Intotdeauna si pretutindeni, capitalistii care reusesc, cei care realizeaza profituri, se revolta impotriva reglementarilor. In Anglia si Statele Unite s-a observat ca, mai ales din cauza dezorganizarii transportului aerian si a falimentului caselor de economii, principalii beneficiari ai dereglementarii sunt, cel mai adesea, avocatii. Numarul acestora il depaseste astazi pe cel al fermierilor. In schimb, Japonia si Germania sunt in totalitate pentru reglementare.

7. Banca sau bursa? Teoria liberala demonstreaza ca numai libertatea de miscare a capitalurilor total deschise concurentei poate asigura o repartizare optima a resurselor necesare dezvoltarii intreprinderilor. De aceea, intregul neocapitalism anglo-saxon se bazeaza pe inlocuirea bancii de catre bursa. Capitalismul tarilor alpine, cat si cel al Japoniei se bazeaza pe ideea total contrara. Exista insa si tari care ezita in aceasta privinta, cum ar fi Franta.

8. Puterea intr-o intreprindere In modelul anglo-saxon, intreprinderea nu este privita decat ca o simpla marfa de care proprietarul si actionarul dispun in mod liber. In scgimb, in modelul germano-nipon, intreprinderea este privita ca o comunitate complexa in care puterile actionarului sunt contrabalansate de puterile managementului (un rol semnificativ il au banca si personalul).

9. Educatia si formarea profesionala In modelul anglo-saxon, rolul intreprinderii este cat mai mic cu putinta pentru ca constituie o cheltuiala imediata facuta in vederea unui randament pe termen lung. De aceea, aici intreprinderea are rolul de a obtine profit. In modelul germano-nipon, se fac eforturi de promovare profesionala a tuturor salariatilor in vederea asigurarii armoniei sociale si eficientei economice. De aceea, aici intreprinderea are rolul de a creea locuri de munca si de a sustine competitivitatea nationala.

10. Asigurarile Cu privire la asigurari, exista doua conceptii aflate intr-o opozitie din ce in ce mai fatisa. Modelul anglo-saxon priveste asigurarea ca o simpla activitate de piata. De aceea, acest model este privit ca o lume a jocurilor financiare, a riscului individual, a aventurii negustoresti. Modelul germano-nipon atrage atentia asupra importantei cadrului institutional in garantarea securitatii intreprinderilor si a persoanelor particulare. Acest model isi are radacinile infipte intr-o preocupare pentru securitatea comunitara si solidara si se bazeaza pe aceasta plasa de siguranta pentru a putea infrunta mai usor viitorul.

Desi, din evaluarea celor zece probleme specifice tarilor capitaliste, reiese ca exista doua modele total distincte al capitalismului, acest lucru nu este in totalitate adevarat, deoarece in unele dintre aceste probleme o tara poate apartine unui model, iar in alte probleme sa apartina celuilalt model.


Cuprins

modifică AMERICA IS BACK

Gloria Americii era atat de mare dupa razboiul din Golf, incat putin a lipsit pentru a ne face sa uitam ca “revenirea Americii” fusese deviza si opera lui Ronan Reagan. Si, totusi, America lui Reagan, cea de ieri, nu inceteaza sa straluceasca pretutindeni in lume, pana si la Pekin numele lui Reagan este cat se poate de familiar chinezilor obisnuiti. Chiar si in Europa de Vest curentul de gandire reaganian continua sa fie dominant, cu toate ca a incetat a mai fi astfel peste Atlantic (dereglementare, diminuare a rolului statului, reducerea fiscalitatii, exaltare a profitului peste profit, “challenge”).

Dar aceasta victorie a curentului de gandire reaganian nu este altceva decat triumful unui contrasens, caci Europa, care se inselase, odinioara, intr-o atat de mare masura, supraestimand puterea economica a Uniunii Sovietice, greseste, acum, din nou, de data asta in ceea ce priveste America.

Cei zece ani care au precedat alegerea lui Ronan Reagan nu oferise Americii aproape nimic altceva decat un interminabil sir de esecuri pe plan international. Umiliri, retragere, neputinta…Pe tot cuprinsul planetei, influenta americana parea a da inapoi in avantajul expansionismului sovietic. Existau insa esecuri si pe plan national: “visului american” ii luase locul “raul american”, care afecta institutiile insesi, in primul rand dreptul, de pe urma caruia avocatii profitau din plin; absenteismul politic, traditional la americani (rareori mai nic de 50%) s-a transformat in dezgust pur si simplu; o alta temelie a societatii americane era, in aceea perioada, pe punctul de a se prabusi – miscarea asociativa.

Discursul viguros si simplificator al lui Ronan Reagan va veni la momentul potrivit pentru a raspunde acestor probleme. Reagan afirma ca dorinta lui cea mai mare este sa readuca America in prim-planul scenei internationale.

In primul rand, America este prima putere militara a lumii si intelege, de acum inainte, sa demonstreze acest lucru, mai ales in fata hegemonismului sovietic. In aceeasi epoca, administratia Reagan isi multiplica actiunile politice si diplometice de sustinere a aliatilor Americii.

Din punct de vedere al politicii interne, echipa Reagan ii ridica in slavi pe intreprinzatori, denunta risipa statului federal si mai ales impozitul, acel impozit catastrofal ce descurajeaza initiativele si franeaza energiile Americii. Mesajul era: Imbogatiti-va! Cei bogati sa devina si mai bogati! Saracii sa faca bine sa se apuce de munca in loc sa continuie sa astepte din parte statului toate acele ajutoare si “programe sociale” care nu sunt altceva decat un alibi pentru lene! Cat priveste nevoile elementare ale celor mai defavorizati si ale celor fara nici o valoare, este treaba caritatii, nu a statului.

Reagan a reformat in special dereglementand, reducand, adica, rolul statului. Exista un singur domeniu in care, dimpotriva, el a intarit puterea federala, oferind Americii un adevarat proiect prioritar pe termen lung: apararea.

In aceasta perioada apare din cein ce mai des stagflatia, ce vine se demonstreze ca somajul si inflatia pot coexista, in perfecta contradictie cu ceea ce se predase, pana acum, in universitati. Sunt intreprinse, in mod concret, mai multe reforme spectaculoase: dereglementarea in sectorul petrolier, in cel al telecomunicatiilor, al transporturilor aeriene, al bancilor si al concurentei; simplificarea impozitului pe venit suprimand deducerile si reducand impozitele, in special pe cele mai ridicate; lupta impotriva inflatiei printr-un control sever al masei monetare, ceea ce a dus la o consecinta imediata: banii devin mai scumpi, imediat dolarul incepe sa creasca.

Pentru a completa reformele de pana acum, administratia Reagan hotareste fara nici un fel de remuscari sa reduca cheltuielile sociale si sa sporeasca simtitor bugetul militar.

Insa forta noului presedinte se datoreaza in primul rand talentului de mare profesionist cu care el se foloseste de impactul fantastic al mass-mediei pentru a-si propaga mesajul. Reagan este posesorul unei intuitii de geniu, stiind sa exploateze pesimismul social-deomcratiei europene. Este, de asemenea, mai dotat decat oricine in a ascunde slabiciunile si zonele de penumbra.

In concluzie, la jumatatea ainlor ’80, America lui Reagan prelua efectiv conducerea. Insa aceasta “relansare” reaganiana,care va fascina pe multi detinatori ai puterii pe intreaga planeta, nu este un miracol economic comperabil cu acela cu care se poate mandri, de exemplu, RFG, Japonia ori Coreea de Sud. In cazul Statelor Unite jocul este, intr-o oarecare masura, masluit, daca avem in vedere ca aceasta tara beneficiaza de adevarate privilegii, pe care Reagan le-a gasit de-a gata cand s-a instalat la Casa Alba. Privilegii cum ar fi: - stocul de capital, pe care Statele Unite nu au incetata sa-l acumuleze de la sfarsitul celui de-al doilea razboi mondialsi pana azi. Toata aceasta mostenire, toate aceste bunuri sub forma de capital nu fac doar sa puna la dispozitia Americii niste venituri mai mult decat substantiale, ci ii permit sa beneficieze si de un considerabil avantaj la pornire. - resursele naturale de care dispune America sunt printre cele mai importante de pe glob. - in materie de tehnologie, America are cei mai mari cercetatori, cei mai buni ingineri, cei mai dotati studenti, care vin sa lucrezein Statele Unite, aducand cu sine cel mai faimos capital: materia cenusie. - privilegiul monetar, caci dolarul serveste drept moneda de referinta in tranzactiile internationale, fiind, de asemenea, si principala moneda de rezerva pe care o inmagazineaza bancile centrale din majoritatea tarilor. - hegemonia culturala devine pe zi ce trece mai puternica, ca si cum americanizarea planetei ar fi un proces imposibil de stavilit. Accesul la modernitate se identifica cu abordarea modului de viata si de gandire american. Aceasta hegemonie culturala se sprijina pe cel putin trei factori: limba, universitatiile si informarea in masa.

Problema care se pune, de fapt, este daca, sub Reagan, americanii au profitat – sau nu –, si in ce masura, de mostenirea lor; daca, altfel spus, au continuat sa o fructifice. Insa, foarte diferit de ceea ce se astepta, se poate afirma ca americanii au irosit o parte din aceasta mostenire. La zece ani de la revenirea la gloria trecuta, multe lampioane au inceput sa se stinga in America. In spatele decorului si al orbitoarelor sunlights se ascunde, acum, o cu totul alta realitate.

modifică AMERICA BACKWARDS AMERICA IN REGRES

Acest regres poate fi pus in evidenta prin multitudinea de probleme aparute in ultima perioada in America: o uzura din punct devedere fizic (murdarie, rugina, gunoaie); o uzura din punct de vedre social (America se afla pe primul loc in ceea ce priveste criminalitatea si consumul de droguri si pe ultimul in privinta vaccinarilor si a participarilor la alegeri); degradarea marilor orase americane – cele doua capitale se afla in stare de cvasifaliment; inchiderea, la sfarsitul anului 1990, de catre primarul New York-ului a tuturor toaletelor publice, a tuturor centrelor de tratare a toxicomenilor, precum si majoritatea centrelor de primire destinate celor fara adapost; multe din simbolurile puterii americane au trecut in mainile strainilor (Rockefeller Center, MCA sau CBSsunt in mana joponezilor; UNIROYAL a trecut sub controlul lui Michelin; doi dintre cei mai mari producatori americanide posturi de televiziune sunt…francezi si olandezi; cat despre teribilii golden boys ai perioadei Reagan, acestia se afla, in prezent, cu totii la faliment sau la inchisoare, insa cel mai mare faliment al tuturor timpuriloreste acela al sutelor de case de economii si de credit. Ceea ce deosebeste o tara aflata in progres de una aflata in declin este, in buna masura, preferinta aratata construirii viitorului, in primul caz, si placerea trairii prezentului, in cel de-al doilea.acesta preferinta se masoara prin impozite, imprumuturi si rata dobanzilor.

In aceasta societate americana dislocata, o notiune noua isi face aparitia sub pana jurnalistilor, a sociologilor si a specialistilor in afaceri penale, aceea de dualism. Dualism intre saraci si bogati, dualism intre marile universitati si sistemul scolar aflat in ruina, dualism intre spitale sau clinici ultramoderne si o intreaga infrastructura sanitara pe cat de costisitoare, pe atat de invechita, dualism industrial intre industriile de varf ce depind de bugetul pentru Aparare si celelalte sectoare. Acest dualism este efectul politicii ultraliberale a lui Reagan. Insa cel mai important rezultat al acetui liberalism este accentuarea distantei dintre bogati si saraci. In cursul ultimilor zece ani, numarul saracilor nu a scazut, ba chiar a inregistrat o usoara crestere, in vreme ce numarul milionarilor s-a triplat. Cat despre clasa de mijloc, faimoasa middle class care fusese mandria Americii si cel mai important factor al ei de stabilitate, ea isi vede efectivele diminuandu-se an de an. In mod firesc, acest dualism duce la aparitia tensiunilor sociale, americanii bogati plangandu-se de insecuritatea crescanda din marile orase si de “degredarea mediului” provocata de cresterea numarului saracilor. Din aceste motive, Statele Unite sunt vazute astazi ca o Lume a Treia plina de oameni bogati, in care notiunea de justitie este considerata subversiva si de-a dreptul indecenta, singurul ei inlocuitor acceptabil fiind “lupta impotriva saraciei” cu armele caritatii. Acest dualism cu efecte dintre cele mai amenintatoare incepe sa caracterizeze sectoare tot mai largi ale societatii americane.

Participarea cetatenilor americani la alegeri este cea mai scazuta dintre toate democratiile occidentale, indiferent de nivelul alegerilor, rata absenteismului fiind de doua treimi din electorat. In materie de educatie, situatia este aproape neverosimila, fireste, daca nu luam in considerare ciclul al treilea. Nu incape indoiala ca marile universitati americane, care practica o selectie dintre cele mai riguroase, se mentin la inaltimea propriei lor reputatii. Insa, in ceea ce priveste invatamantul primar si secundar, un sistem scolar submediocru, America se situeaza pe ultimul loc in randul tarilor industrializate (40% dintre tinerii americani care intra, la 18 ani, la colegiu recunosc ca nu stiu sa citeasca corect). Acelasi dualism, pe care reaganismul nu a facut decat sa-l agraveze, afecteaza astazi, in proportii ingrijoratoare, si ansamblul sistemului de sanatate american. In ceea ce priveste mortalitatea infantila, Statele Unite au o rata de 10% (dubla fata de cea japoneza); in ceea ce priveste vaccinarile, nivelurile americane sunt, in medie, cu 40% inferioare celor ale altor tari industrializate. In plus, administraita Reagan s-a impotrivit din toate puterile introducerii oricarui sistem de asigurari generalizat. In ceea ce priveste industria americana, si aceasta se afla in regres. Singura obiectie ce ar putea fi adusa acestei constatari o constituie ponderea pe care o detine productia multinationalelor americane in strainatate (20% fata de numai 5% in cazul japonezilor), dar si aceasta a suferit o mare schimbare fata de acum un sfert de veac (Made in USA pe cale de disparitie). In plus, cea mai mare parte din cele 18 milioane de locuri de munca nou create nu au fost in industrie, ci in sectorul tertiar, al serviciilor. In tot acest timp, industria pierde 2 milioane de locuri de munca si era confruntata cu deficite comerciale record. Exact in momentul incheierii razboiului din Golf, concluzia Consiliului American al Competitivitatii era ca, pentru 15 din cele 94 de tehnologii-cheie, Statele Unite vor disparea, pana in 1995, de pe scena internationala. Ele nu mai sunt considerate cu adevarat competitive decat pentru 25 din cele 94 de tehnologii. Calitatea productiei si a priceperii americane se afla, si ea, intr-un relativ regres (numarul pieselor cu defecte produse de uzinele americane este de o suta de ori mai mare decat in Japonia; constructorii de automobile americani se vad obligati sa incheie acorduri cu japonezii si cu europenii pentru a importa priceperea acestora).

Exista cel putin cinci motive care explica acest recul industrial: - piata interna americana s-a ingustat, iar industriile transatlantice nu mai sunt capabile sa faca fata japonezilor si europenilor in cucerirea de piete externe - dominatia tehnologica a Statelor Unite nu mai este un fapt indiscutabil si, de multe ori, inovatiile se fac adesea in strainatate - nivelul de calificare al muncitorilor americani a scazut simtitor - bogatia acumulata in Statele Unite era, odinioara, atat de mare incat permitea realizarea unor performante de-a dreptul inimaginabile, precum debarcarea pe Luna. Ceea ce nu ar mai fi posibil in clipa de fata - metodele americane de management, care erau universal recunoscute si invidiate, nu mai sunt astazi cele mai eficiente Fascinatia exercitata de bursa, economia speculativa si profiturile miraculoase care au marcat anii ’80 au lucrat, toate, in defavoarea industriei. In consecinta, caricatura bursiera a capitalismului a sfarsit prin a se intoarce impotriva capitalismului insusi.

Ceea ce ameninta cel mai serios America de dupa Reagan nu sunt, totusi, nici declinul industrial nici dualismul social, ci deficitele amenintatoare, fara precedent. La sfarsitul anului 1992, datoria statului fedral american atinsese suma inimaginabila de 3879 miliarde de dolari. Nici in ceea ce priveste bugetul situatia nu este mai roz. Economistul Lester Thurow a propus urmatorul epitaf pentru Ronan Reagan: “Aici se odihneste omul care a condus intr-un timp record o mare putere de la statutul de creditor al intregii lumi la acela de debitor”. Astfel, cu un secol in urma, Anglia si Franta erau cele doua tari care acordau imprumuturi, la fel ca America pana in anii ’70. Insa, incepand cu 1980, lucrurile au inceput sa stea exact pe dos: cea mai mare putere economica a lumii a devenit si cel mai mare contractant de imprumuturi al ei. Populatia americana nu mai face aproape deloc economii. In ciuda tuturor acestor lucruri, presedintele nu are de gand sa accepte o marire a impozitelor sau o diminuare a cheltuielilor militare, congresul nici nu vrea sa auda de o modificare a cheltuielilor sociale, revenirea la o situatie de echilibru nu priveste viitorul imediat. Aceasta slabiciune fara precedent a economiei si a finantelor americane constituie, in clipa de fata, un periculos factor de instabilitate pentru restul lumii, caci, in acest domeniu, interdependenta constituie regula.

modifică CELALALT CAPITALISM

Sistemul capitalist nu este ‘unul si indivizibil’, exista mai multe ‘modele’ ale economiei de piata ce coexista, iar sistemul american este pe departe de a fi cel mai bun dintre ele. Un alt model de capitalism este modelul renan, care se intinde din nordul Europei pana in Elvetia si cu care se inrudeste, partial, si Japonia. Nici el nu este, fireste, lipsit cu totul de defecte, mai putine insa decat cel anglo-saxon. Cu toate acestea, modelul renan nu se bucura in ochii opiniei publice internationale de o faima comparabila aceleia a modelului neoamerican. Pentru a face o paralela intre cele doua modele capitaliste, vom vedea care este locul pe care fiecare il atribuie bunurilor comerciale, pe de o parte, si bunurilor mixte, pe de alta parte. Bunurile comerciale ocupa in cadrul modelului neoamerican un loc mai important decat in modelul renan. Religiile. In modelul renan ele functioneaza ca institutii necomerciale, in timp ce in Statele Unite sunt din ce in ce mai mult administrate ca institutii mixte. Intreprinderea. In modelul neoamerican intreprinderea nu este altceva decat un bun comercial, iar in modelul renan ea este de natura mixta. Salariile. In modelul neoamerican ele depind tot mai mult de conditiile aleatorii de piata, deci sunt comerciale, in vreme ce in modelul renan ele sunt stabilite in functie de factori straini de productivitatea salariului (diploma, vechime) si sunt mixte. Locuintele. Ele sunt in Statele Unite aproape in exclusivitate un bun comercial, in timp ce in tarile renane tin cel mai adesea de initiativa publica. Transporturile urbane. Acestea sunt in Statele Unite bunuri comerciale. In modelul renan, transporturile urbane tind tot mai mult sa treaca din sfera bunurilor necomerciale in sfera celor mixte.


Mijloacele de informare in masa. In modelul renan, acestea tind tot mai mult spre bunuri mixte, iar in modelul neoamerican ele sunt prin traditie bunuri comerciale. Invatamantul. Acesta, in ambele modele, se afla in toate cele trei categorii de bunuri, dar, in ceea ce priveste modelul american, se poate observa o usoara tendinta a invatamantului de a trece in sfera bunurilor camerciale. Sectorul sanitar. Acesta se afla in toate cele trei categorii de bunuri, insa originalitatea modelului renan consta in faptul ca, in materie de sanatate si de invatamant, nu se manifesta o tendinta de reducere a rolului autoritatilor publice in avantajul sectorului de piata.

Spre deosebire de modelul neoamerican, unde bursa este factorul principal, in modelul renan friiele capitalismului se afla in miinile bancilor, soarta lui nefiind jucata la bursa. In general vorbind, pietele financiare germane sunt inguste si putin active, intreprinderile cautandu-si finantele la propriul lor bancher. Spre deosebire de felul in care stau lucrurile in Statele Unite, activitatea bancilor germane nu este ingradita de nici un fel de reglementare: acorda credite clasice si primesc depuneri; intervin pe piata de actiuni si de obligatiuni; administreaza trezoreriile intreprinderilor; sunt, in acelasi timp, banci de afaceri, consilieri si operatori de fuzionari si achizitii; intretin retele de informatii economice, financiare, industriale si comerciale, pe care le pun la dispozitia intreprinderilor.

In Japonia grupurile industriale poseda propriile lor banci. Formarea acestei comunitati industrial-financiare, trainice si relativ inchise, are cel putin trei urmari favorabile: 1) bancherii vor fi cat se poate de preocupati de dezvoltarea pe termen lung a intreprinderilor, acestia mizand pe factorul durata; 2) stabilirea principalilor actionari constituie un factor de securitate si de garantie pentru gestionari, ei putand, prin urmare, sa se dedice in exclusivitate administrarii intreprinderii, in loc sa fie nevoiti sa-si consume energia in interminabile combinatii juridice menite a-i proteja de luari sub control “neamicale”; aceasta nu inseamna ca ei pot comite greseli de gestiune fara teama de repercursiuni; 3) existenta unei retele de interese incrucisate foarte stransa si foarte greu de infiltrat din exterior face ca economia sa fie nu dirijata, ci coordonata in mod consensual de un numar restrans de persoane ce se cunosc si se frecventeaza regulat. In concluzie, modelul renan continua sa fie, din punct de vedere financiar, inchis, dar solid.

Germania si Japonia au in comun o aceeasi constiinta acuta a propriei vulnerabilitati, “o tendinta de evitare a problemelor care ar putea produce sciziuni si pune sub semnul intrebarii consensul”. Impartirea responsabilitatilor este, aici, mai dezvoltata ca oriunde, aparand termenul de “coresponsabilitate”, care este la toate nivelurile intreprinderii. Alaturi de acest termen apare si sentimentul aproape familial de apartenenta la o comunitate, ceea ce exprima dorinta de solidaritate si de protectie. Principiul de baza ce guverneaza viata acestor intreprinderi nu reprezinta altceva decat traducerea unor particularitatii culturale: loc de munca asigurat pe viata, remunerare in functie de vechime, sindicalism de intreprindere, sistem comunitar al motivatiei etc.

Influentate fiind de modelul germano-nipon, marile multinationale americane nu s-au supus noilor imperative ale termenului scurt care stau la originea evolutiei “neoamericane” a modelului anglo-saxon. IBM, ATT, General Motors sau McDonald’s se feresc cat pot sa faca concesii economiei-cazino, in care oamenii sunt jucati la ruleta, acestia mizand pe stabilitate, cointeresare si chiar “coresponsabilitate”.

Aceasta “coresponsabilitate” este deosebit de favorabila si pentru salariati (remunerarile salariatilor germani sunt printre cele mai ridicate si omogene din lume, acestia muncesc un timp mai scurt decat omologii lor americani si francezi – ceea ce duce la evitarea conflictelor sociale). Cogestiunea presupune si pregatirea profesionala, adevarata bogatie a unei intreprinderi constituind-o calificarea si priceperea salariatilor ei. Aceasta este finantata masiv de catre intreprinderi si prin subvantii federale. In aceasta privinta se observa inca o diferenta intre cele doua modele capitaliste: in modelul anglo-saxon, pentru a mari competitivitatea unei intreprinderi trebuie recrutati cei mai buni si, pentru a se evita plecarea lor, acestia trebuie platiti, in fiecare moment, la valoarea lor de piata; in conceptia renano-nipona, intreprinderea nu are dreptul sa-si trateze angajatii ca pe simpli factori de productie, ei ii revine o anumita obligatie de a oferi siguranta, fidelitate si pregatire profesionala. Dirijismul economic al nazismului a facut ca, inca din 1948, RFG sa adopte o varianta proprie a economiei liberale capitaliste (economia sociala de piata), ce se caracterizeaza prin doua principii de baza: - dinamismul economiei trebuie sa se sprijine pe piata, careia trebuie sa i se asigure o cat mai mare libertate de functionare, in principal in ceea ce priveste preturile si salariile - mecanismele pietei nu pot, insa, sa determine singure ansamblul vietii sociale (intervantia statului) Economia sociala de piata constituie un ansamblu eterogen: - statul social este aparatorul protectiei sociale - curentul social-democrat este fondatorul participarii salariatilor la viata intreprinderii - gestiunea monetara este un pilon de sine statator al stabilitatii - bancile comerciale sunt angajate intr-o mare masura in finantarea pe termen lung a industriei - interventionismul statului si dirijismul sunt condamnabile numai daca provoaca distorsiuni ale concurentei. Statul nu are dreptul sa intervina in viata economica si sociala decat din doua motive: 1) egalizarea conditiilor de concurenta – vegheaza la evitarea unor intelegeri intre firme si a abuzurilor de pozitie dominanta, sprijina intreprinderile mici si mijlocii impotriva excesului de putere a intreprinderilor mari, asigura dezvoltarea infrastructurilor in regiuni mai putin favorizate; 2) caracterul social – urmareste ridicarea importantei reprezentantilor muncitorilor in conducerea intreprinderilor. Aceasta infrastructura nu poate functiona fara prezenta activa a unor sindicate puternice, reprezentative si responsabile. Acestea au peste 3000 de reprezentanti permanenti in serviciile federale, un patrimoniu considerabil, o banca proprie, propria lor societate imobiliara, dispun de fonduri de greva si de centre de cercetari economice si sociale, de asemenea, prin intermediul unor reprezentanti alesi din randurile lor, sunt prezenti in parlamentul federal.

modifică SUPERIORITATEA ECONOMICA A MODELULUI RENAN

Imediat dupa cel de-al doilea razboi mondial, Statele Unite dominau intreaga planeta, iar pentru Japonia si Germania se cunoaste pretul pe care ele a trebuit sa-l plateasca pentru faptul de a fi fost infrante. Insa, la 19 oct. 1987, cand un crash bursier zguduie pe neasteptate pietele financiare, Rezerva Federala, inainte de a actiona, a trebuit sa ceara permisiunea si sa aiba acordul Japoniei si Germaniei. Astfel, cele doua foste invinse, noile venite ale capitalismului renan au devenit, in mai putin de doua generatii, cei doi giganti economici ai lumii care concureaza direct vechea hegemonie americana. Si in ceea ce priveste economia propriu-zisa, superioritatea modelului renan devine pe zi ce trece mai evidenta. Desi America continua sa se bucure de un adevarat privilegiu monetar, aceasta este din ce in ce mai amenintata de accederea Germaniei si a Japoniei la rangul de puteri monetare. In ultimii ani, marca s-a afirmat tot mai mult ca moneda de referinta in Europa. Germania are posibilitatea – datorita puterii sale monetare – de a mentine rate relativ scazute ale dobanzilor, Bonn-ul nefiind obligat sa ridice pretul banilor pentru a atrage capitaluri straine. Fenomene asemanatoare pot fi intalnite si in Japonia si Elvetia.

O moneda forte iti permite sa cumperi la preturi scazute in strainatate, investitiile facute permitandu-le tarilor renane sa controleze mai indeaproape pietele pe care exporta. Strategia monedei forte poate parea, la prima vedere, aspra si dificila. Pentru intreprinderi ea reprezinta o provocare de temut, caci isi vad penalizate exporturile, in vreme ce produsele straine, devenite mai ieftine, ameninta sa le faca concurenta pe propriul lor teren. Aceasta strategie este proprie terilor ce reusesc cel mai bine: Germania, Japonia, Elvetia, Olanda… O moneda forte comporta, in timp, avantale deosebit de pretioase: - ea obliga, in primul rand, intreprinderile sa faca eforturi de crestere a productivitatii, singurul mijloc, pentru ele, de a compensa scumpirea relativa a produselor lor - o moneda puternica incita intreprinderile sa se specializeza in fabricarea de produse scumpe (Daimler-Benz si BMW s-au specializat in masini de lux si o duc foarte bine). Performantele economiilor renane se afla, de cativa ani, pe paginile intai ale ziarelor. Forta acestor economii se bazeaza, inainte de toate, pe o capacitate industriala iesita din comun si pe o agresivitate comerciala dintre cele mai sustinute. Industria tarilor renane este, se stie, cea mai buna din lume. Partea ocupata de industrie in ansamblul economiei este mai mare decat in celelalte tari din OCDE. La cantitate se adauga calitatea, tarile de tip renan dominand in majoritatea sectoarelor industriale, exceptand sectoarele de viitor, unde domina inca americanii. Aceasta putere de productie este in chip remarcabil servita de o “forta de soc” comerciala deosebit de eficienta.

Tendinta dominanta a familiilor de a face economii este inca una dintre caracteristicile de baza ale tarilor renane. Caci, atunci cand banii iti lipsesc din casa, esti silit sa-i cauti in afara, ceea ce face America. Invers, germanii si japonezii – care economisesc enorm – isi pot permitesa-si finanteze propriile investitii si sa acorde imprumuturi cu dobanzi avantajoase. In plus, acestia au reusit, in buna masura, sa-si fereasca economia de binecunoscutele electorale si politicianiste, bancile centrale bucurandu-se de o independenta aproape totala fata de puterea politica. Putrerile publice isi subordoneaza propria politica preocuparii permanente pentru consolidarea pozitiei internationale a economiei nationale.


modifică SUPERIORITATEA SOCIALA A MODELULUI RENAN

In ceea ce priveste socialul, trei sunt criteriile de comparatie: 1) Gradul de securitate pe care fiecare model in parte il ofera cetateniilor lui 2) Reducerea inegalitatilor sociale si modul de a corecta discriminarile frapante 3) Deschiderea, adica posibilitatea mai mica sau mai mare pe care fiecare cetatean in parte o are de a sui diferite trepte socio-economice

In ceea ce priveste primul criteriu, modelul renan se afla, fara discutie, inaintea modelului neoamerican. Germanii sunt asigurati impotriva principalelor riscuri si beneficiaza de un regim al pensiilor deosebit de avantajos. Japonia dispune de una dintre asigurarile de boala cele mai generoase din intreaga lume: gratuitatea ingrijirilor medicale este totala si generalizata. Ideea de responsabilitate colectiva este profund inradacinata in mentalitatea publica a tarilor renane.

Trecand la al doilea criteriu, putem spune ca tarile renane sunt relativ egalitare. Evantaiul veniturilor este mai putin deschis decat in tarile anglo-saxone. Pe un plan mai general, se poate constata ca clasa de mijloc este, in prezent, mai importanta statistic decat in Statele Unite. In Statele Unite nu exista niste institutii de nivel cu adevarat national insarcinate cu ceea ce, acolo, poarta numele de “lupta impotriva saraciei”. Aceasta misiune revine fiecarei municipalitatii si fiecarui stat in parte. Saracia nu este o problema politica si nu priveste, prin urmare, statul; ea este o chestiune exclusiv de morala si de caritate. Aceeeasi ideologie o intalnim si la Doamna Thatcher.

In tarile renane inegalitatea nu este doar mai scazuta, ci si mai bine acceptata, dat fiind ca se intemeiaza pe criterii asimilate de catre masa de salariati: vechimea si calificarea.


modifică RECULUL MODELULUI RENAN

Exact in momentul in care modelul neoamerican se dovedeste a fi mai putin eficient decat modelul renan, cel dintai izbuteste sa se impuna, totusi, politic si ideologic, in defavoarea celui de-al doilea. Fascinatia exercitata de America este, in continuare, atat de puternica, incat pana si tarile ce incarneaza modelul renan si se bucura de reusitele lui cedeaza farmecelor Americii si cad victime iluziilor acesteia. Egalitatea, caracteristica de baza a modelului renan, incepe sa piarda tot mai mult teren. O clasa a noilor bogati, care sacrifica, ostentativ, totul pe altarul consumului si al luxului a vazut lumina zilei. Societatea japoneza s-a vazut pur si simplu rupta in doua: proprietarii si ceilalti. Toate aceste fapte contrasteaza cu traditiile acestei tari, in care capitalismul a fost intotdeauna identificat cu munca, cu meritul personal si cu efortul. Faimosul consens social se vede si el pus sub semnul intrebarii in mai multe tari apartinand modelului reanan. Reculul sentimentului colectiv in fata valului crescand de individualism este cat se poate de evident, iar sistemul fiscal este departe de a incuraja economiile, rata economiilor familiale devenind negativa. Regresia spiritului civic face ca salariatii sa manifeste tendinta de a abuza de generozitatea sistemului social. Absenteismul inregistreaza si el adevarate recorduri in intreprinderi, atingand de multe ori nivelul incredibil de 20%. Continua scadere demografica traduce, probabil, in Japonia si in Germania, imputinarea sperantelor in viitor si o preferinta tot mai accentuata pentru individualism, constrangerile economice, financiare si sociale determinand familiile sa-si limiteze numarul de copii. Un alt exemplu al acestei noi evolutii il ofera atitudinea pe care tarile renane incep sa o aiba fata de munca. Se face tot mai auzit un curent de opinie ce condamna din ce in ce mai vehement neajunsurile…muncii excesive (stres, mortalitate prematura, dezechilibrarea vietii de familie etc). Acestei slabirii a sentimentului colectiv i se adauga un oarecare declin al miscarii sindicale si al procedurilor de negociere colectiva caracteristice tarilor din modelul renan. Si structura ierarhica deosebit de minutios codificata, bazata pe vechime incepe sa fie considerata prea greoaie, paralizanta chiar. Aceleasi contestatii si in ceea ce priveste sistemul de remunerare, reclamandu-se salarii mai bune, intr-un termen mai scurt, si un ritm al carierei mai accelerat. O data cu noua importanta pe care a dobandit-o finanta – si in primul rand actionarii – rolul bancilor in ceea ce priveste intreprinderile se modifica. Solicitate de bancile straine, intreprinderile sunt mai putin fidele decat in trecut bancherului obisnuit. Cresterea tot mai insemnata a puterii pietelor financiare internationale in tarile renane are, insa, si o alta urmare: relativa pierdere a independentei autoritatilor monetare nationale si, in general, a puterilor publice. Caci cu cat pietele si activitatile financiare se internationalizeaza, cu atat bancile centrale nu mai pot actiona cu aceeasi libertate ca in trecut asupra marilor veriabile economice: fiscalitatea, rata dobanzilor, masa monetara etc. Pe scurt, banul facil patrunde putin cate putin in inima economiilor renane, insa acestea nu sunt deloc pregatite pentru astfel de situatii. Ultimul – dar nu cel din urma – factor ce a determinat reculul renan l-a constituit dereglementarea. Sub influenta americana si britanica aceasta s-a generalizat. Pentru a ramane in cursa, diferitele piete financiare s-au vazut nevoite sa-si relaxeze regulile. Tragand concluziile din cele de mai sus, putem spune ca, pe langa latura sa mediatica si pe langa succesul sau, modelul neoamerican si-a construit, astfel, un cal troian in chiar inima modelului renan.

modifică CUM AJUNGE SA SE IMPUNA TOCMAI CEL MAI PUTIN PERFORMANT?

Este evident faptul ca, pentru opinia publica din intreaga lume, capitalismul renan – onest, egalitar, prudent si discret – este lipsit de orice forta de atractie. Are totul pentru a fi eficient, insa nimic pentru a seduce. In schimb, concurentul sau american face totul pentru a intra in gratiile publicului. Capitalismul american prezinta aproape toate atractiile unui western, el este insa si un capitalism al visului roz-bombon, al banului castigat usor, al averilor constituite de pe o zi pe alta. Expresia “a face avere” nu este deloc caracteristica traditiei renane, ceea ce nu inseamna insa ca, la Zürich si la Frankfurt, nu incepe sa se faca tot mai des auzita intrebarea daca nu a venit, oare, momentul de a da o raita pe la cazinoul economiei-spectacol. In ciuda tuturor esecurilor, datoriilor, slabiciunilor industriale si inegalitatilor lui, capitalismul american continua sa fie un adevarat star mediatic. Acest lucru explica, in mare masura, succesul raspandirii lui. Vrand, nevrand, si patronii europeni au fost nevoiti sa accepte ca imaginea lor publica este importanta, caci o proasta prestatie la televiziune sau o “mica fraza” mai stangace scapata in fata unui microfon ii poate costa foarte scump. Ceea ce caracterizeaza modelul neoamerican este: un profit cat mai mare, imediat, o maximizare a interesului individual, o preferinta acordata in mod sistematic termenului scurt, o neincredere in orice fel de proiect colectiv…Fara a mai pune la socoteala logica imparabila, cinismul discret si manipularile mediatice care, paradoxal, pot face ca aceasta viziune de import caracteristica modelului neoamerican sa semene, la limita, cu modelul comunist asupra caruia acesta a triumfat. Din punct de vedere mediatic, in orice caz, acest model se potriveste perfect cu spiritul epocii. Prioritatea acordata termenului scurt, afirmarea lui “dupa mine, potopul”, recursul lipsit de complexe la credite si la datorii corespund toate destul de bine hedonismului momentului istoric: este evident ca nu in astfel de perioade de deceptie filozofica sau morala, cand fiecare acorda o atentie mai mare prezentului decat viitorului, este mai la indemana de demonstrat necesitatea economisirii si importanta termenului lung. Am gresi, cu toate acestea, daca am crede ca insuccesul politic si psihologic al capitalismului renan se explica pur si simplu prin proasta lui mediatizare ori prin incompatibilitatea lui cu valorile – mai precis, cu “nonvalorile” – la moda. Insesi curentele de gandire si valorile din care el se trage sunt in mare masura ignorate sau contestate.

Succesul psihologic al capitalismului neoamerican nu este chiar atat de paradoxal pe cat ar putea parea la o prima parere. Insa el provoaca anumite efecte “perverse” care nu sunt intotdeauna percepute asa cum se cuvine. Caci, intr-adevar, atunci cand se exporta, cand “traverseaza Atlanticul” pentru a se infiltra in modelul renan, capitalismul american nu duce cu sine si propriile antidoturi. Acele antidoturi care functioneaza dicolo de Atlantic si corecteaza excesele “legii junglei”: simtul moral, de inspiratie religioasa, simtul civic etc.

Exista insa o exceptie la noua tendinta confirm careia triumfa modelul cel mai putin performant. Aceasta priveste marile companii multinationale. Pare paradoxal, dar asta este. Caci ce poate fi mai american decat American Express, Coca Cola, Colgate, IBM sau McDonald’s! aceste firme reprezinta expresia insasi a modelului american. Privind mai de aproape, se poate observa ca lucrurile stau, de fapt, cu totul altfel: marile multinationale americane sunt atipice in raport cu modelul neoamerican cel putin in doua puncte esentiale. - pe de o parte, aceste intreprinderi s-au dezvoltat, inainte de toate, prin crestere interna, pe baza inovatiei tehnologice si comerciale. Deci, ele nu au incetat nici o clipa sa gandeasca pe termen lung - pe de alta parte, pentru a se putea dezvolta pe toate continentele, aceste intreprinderi au fost nevoite sa recruteze personal in nenumarate tari, sa-l formeze in spiritul unei conceptii de marketing coerente. Lucru cu neputinta de realizat de pe o zi pe alta. Ceea ce face ca multinationalele sa fie obligate sa puna in aplicare propriile lor politici de relatii umane, sa asigure personalului lor o pregatire continua si sa-i garanteze o cariera autentica. Deci, marile multinationale americane se inspira mai curand din modelul renan decat din cel neoamerican. Din aceste motive, si indiferent daca sunt de origine americana sau europeana, marile multinationale prezinta imaginea unui soi de sinteza optimala ce depaseste atat riscurile de protectionism renan, cat si pericolele de acumulare financiara neoamericana.

modifică CONCLUZIE

Faptul ca sistemul capitalist nu mai are un adversar pe masura este evident. Faptul ca cele doua variante ale lui difera una de alta si chiar se opun una alteia in profunzime este si el ca si demonstrat. Iar faptul ca, dintre aceste doua variante, tocmai cea mai contestabila, mai putin eficienta si mai violenta este aceea care nu inceteaza sa castige teren in defavoarea celeilalte pare a fi de-a dreptul un pericol. Prabusirea comunismului a insemnat si un progres mondial al democratiei. Triumful economiei de piata, al interdependentei economice si al schimburilor comerciale a reprezentat si o nesperata bunastare pentru milioane de oameniniciodata in istoria economie mondiala nu a fost atat de generoasa si de binefacatoare pentru un atat de mare numar de oameni. Refluxul birocratilor, al limbii de lemn si al dirijismului a insemnat si un formidabil avant al initiativei individuale si al creativitatii. Chiar si in America lui ronan Reagan! Chiar si in Anglia doamnei Margret Thatcher! “Revolutia conservatoare” nu a provocat numai rele, departe de asa ceva. Insa capitalismul, cu toate succesele lui de ultima ora, cu toate cuceririle lui ce nu pot fi puse la indoiala, cu tot ceea ce el a dobandit este pur si simplu amenintat, in clipa de fata, de o deriva pe care cartea de fata incearca sa o scoata in evidenta.

Va rog sa editati si completati unde este cazul si sa adaugati poze ^_^ . Multumesc, nu toti stim engleza asa ca hai sa completam paginile in romana de pe wiki.


 Acest articol din domeniul economiei este un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin dezvoltarea lui.