Imagine a câmpului magnetic terestru.
Liniile de forţă ale unui câmp din jurul unui magnet puse în evidenţă cu ajutorul piliturii de fier. se observă că liniile de câmp converg la capetele magnetului.

Câmpul magnetic este o mărime fizică vectorială ce caracterizează spaţiul din vecinătatea unui magnet, electromagnet sau a unei sarcini electrice în mişcare. Acest câmp vectorial se manifestă prin forţele care acţionează asupra unei sarcini electrice în mişcare (forţă Lorentz), asupra diverselor materiale (paramagnetice, diamagnetice sau feromagnetice după caz). Mărimea care măsoară interacţiunea dintre câmp magnetic şi un material se numeşte susceptibilitate magnetică.

Câmpul magnetic şi câmpul electric sunt cele două componente ale câmpului electromagnetic. Prin variaţia lor, cele două câmpuri se influenţează reciproc şi astfel undele electrice şi magnetice se pot propaga liber în spaţiu sub formă de unde electromagnetice.

modifică Istoric

Magnetit, minereu cu proprietăţi magnetice, observate de greci încă de acum 2600 ani.

Încă din secolul al VI-lea î.Hr., filozofii greci descriau şi încercau să explice proprietăţile mineralelor ce conţineau magnetit, tip de mineral găsit în regiunea Magnezia (Thesalia), de unde şi numele mineralului.

Acul magnetic care "arăta sudul" este menţionat pentru prima dată în secolul al XI-lea î.Hr. ca fiind folosit în China.

De abia din secolul al XII-lea d.Hr. se utilizează în mod curent busola în navigaţie.

Detaliu din Epistola de magnete.

Unul dintre primii învăţaţi europeni care au studiat magnetismul a fost Pierre de Marincourt (Petrus Peregrinus), savant medieval ce l-a avut ca discipol pe Roger Bacon şi care a scris, în 1269, un tratat remarcabil asupra magneţilor:

Epistola Petri Peregrini de Marincourt ad Sygerum de Foucaucourt, militem, de magnete.

Studiile sale au anticipat folosirea busolei.

modifică Note