Wikipedia

Alanii au fost un popor nomad de origine indo-europeana, ramura iraniana de vest.

Descendenţii acestei populaţii, denumiti oseţi, osetini sau "iron" (denumire locala) trăiesc astazi in Rusia (Federatia Rusa) în principal in Republica Autonoma Alania/Osetia (denumirea "Osetia" este oficiala, alaturi de "Alania") situata pe versantul nordic al Muntilor Caucazul Mare intre Republica Autonoma Ingusetia, Regiunea Stavropol, Republica Autonoma Kabardino-Balkara si Republica Georgia (la sud). Republica Autonoma Alania/Osetia se intinde pe 8000 kmp si cuprinde o populatie de 710.000 locuitori. Populatia Republicii Alania/Osetia este compusa in proportie de 63% din alani/osetini si cuprinde majoritatea populatiei alane/osetine din Rusia. In Republica Autonoma Alania/Osetia, limba alana/osetina (de origine vest-iraniana) are statut de limba oficiala, alaturi de limba rusa. Pe versantul sudic al Caucazului Mare, in Georgia, exista o populatie de cca 160.000 de alani/osetini, aflati in conflict cu guvernul de la Tbilisi, care nu recunoaste cererile separatiste ale acestora.

Alanii sunt atestaţi în izvoarele istorice începând cu secolul I în zona de stepa dintre Don si Volga, la nordul Caucazului. Din aceste zone, alanii, faceau repetate incursiuni in Persia si in provinciile caucaziene si danubiene ale Imperiului Roman. Istoricul roman Ammianus Marcellinus descrie alanii ca fiind "Aproape toti inalti si frumosi. Parul lor este in general blond si ochii lor sunt infricosatori de mandri". Tot el arata ca alanii sunt urmasii triburilor nomade ale massagetilor, sarmatilor si respectiv ai scitilor - popoare nomade de origine iraniana care ocupau de circa 2000 de ani stepa dintre Marea Aral, Marea Caspica si Dunare.

Atacati si invinsi de huni in jurul anului 370, o parte din nomazii alani se retrag din stepa spre nord-vest, asimilandu-se in masa de popoare slave si contribuind la inceputul marii migratii slave catre Europa Centrala si catre Balcani.

O alta ramura a alanilor se retrage spre sud, in zonele adapostite din Muntii Caucaz, pe teritoriul actual al Alaniei/Osetiei, si pe teritorul apropiat din vest, al actualei Republici Autonome Karachay-Cercheza.

O parte din alani s-au asimilat in randul cerchezilor localnici. Ulterior, in secolele IX-XII, nomazii karachay de limba turcica au cucerit partile locuite inca de alani din din Cerchezia de Est si au devenit patura stapanitoare a populatiei alane. Cu timpul, alanii au adoptat limba turcica si religia musulmana a minoritatii conducatoare karachay insa pana in ziua de astazi, karachaii se auto-denumesc "alani" si se mandresc cu originea lor.

Singurii alani caucazieni care au reusit sa supravietuiasca in calitate de popor distinct de ceilalti caucazieni si totodata sa nu fie desfiintati etnic de cuceririle nomazilor turcici din stepa de la nord e Muntii Caucaz, au fost locuitorii actualei Alanii / Osetia. Sub influenta Bizantului, acestia au adoptat religia crestina (desi, in urma locuirii timp de secole intre caucazienii musulmani a aparut o importanta minoritate musulmana) pastrandu-si si limba vest-iraniana (alana) mult diferita de limbile caucaziene si turcice vorbite in zona.

Cu toate acestea, majoritatea alanilor s-au deplasat în perioada migraţiilor (sec. IV-VI) spre vest, intrand în diverse coaliţii cu alte popoare migratoare, in principal cu vandalii de origine germanica dar si cu hunii, avarii şi ulterior, cu pecenegii sau cumanii, ajungand sa fie colonizaţi pe teritoriul Imperiului Roman şi sa slujeasca adesea în calitate de mercenari ai romanilor. Alanii ramasi in arealul bazinului Dunarii de Jos, putin numerosi, s-au aliat cu triburile cumane si au continuat sa traiasca in Baragan si sudul Basarabiei pana in anul 1241, cand invazia tatara i-a alungat in Ungaria, unde s-au stabilit alaturi de aliatii lor cumani, in pusta dintre Tisa si Dunare. In timp, au fost asimilati de ungurii in mijlocul carora s-au stabilit, lasand in urma doar nume de localitati care incep cu "Jasz-"("jasz/jas" = "alan", in limba ungara si in limbile slave).

Principalele triburi alane s-au aliat cu triburile germanice ale vandalilor si suevilor si au continuat migratia spre vest, spre provincia romana Galia. Gregoire din Tours, in "Liber Historiae Francorum" descrie batalia din 31 decembrie 406, cand vandalii aliati cu alanii (acestia din urma condusi de regele Respendiol) reusesc sa treaca raul Rin in Galia, in ciuda opozitiei puternice a francilor.

Un alt grup de alani, separati de vandali si condusi de regele Goar, trece Rinul si se stabileste in vestul Galiei, in regiunea Orleans si spre vest de Orleans, spre peninsula Bretania. Ulterior, acest trib alan va participa, alaturi de armatele romane conduse de Aetius, la apararea Galiei romane in fata hunilor, remarcandu-se in batalia de la Chalons (Campiile Catalaunice) in urma careia a fost oprita expansiunea Imperiului Hunilor. Dupa batalie, odata cu disparitia Imperiului Hunilor, si a pericolelor reprezentate de acesta, acesti alani "independenti" au renuntat la preocuparile razboinice si s-au asimilat relativ repede in populatia locala gallo-romana.

Alanii aliati cu vandalii raman in Gallia doar 2 ani, trec Muntii Pirinei in Hispania si in anul 409 se stabilesc, impreuna cu aliatii lor, in provinciile hispanice Lusitania (actualul teritoriu al Portugaliei) si Carthaginensis (actualul teritoriu al Spaniei de Sud). In anul 418, in timpul luptelor cu triburile germanice ale vizigotilor care tocmai trecusera si ei Muntii Pirinei, este ucis Attaces, ultimul rege alan. Alanii refugiati acum alaturi de vandali in provincia Gallaecia (imediat la nord de Lusitania) se inchina regelui vandal Gunderic, pe care il invita sa devina si regele lor.

In fata presiunii crescande a vizigotilor care parasesc tinuturile Galiei de Sud si se stabilesc tot mai multi in centrul Hispaniei, cucerind provincie dupa provincie, vandalii si alanii, sub conducerea regelui Geiseric, hotarasc in anul 429, sa treaca stramtoarea Coloanele lui Hercule (denumita mai tarziu Gibraltar) in Africa.

Dupa 10 ani de convietuire ostila cu populatia locala romanizata, care le cedase zonele de pe litoralul mediteranean al actualei Algerii, in anul 439, vandalii si alanii pornesc la razboi. In acelasi an, regele Geiseric intemeiaza "Regatul Vandalilor si Alanilor" si cucereste toate provinciile romane din Africa de Nord (coastele mediteraneene ale ale actualelor state Maroc si Algeria precum si jumatatea de nord a Tunisiei).In anii urmatori sunt cucerite si insulele romane Sicilia, Sardinia, Corsica, Balearele.

In timpul celor 94 de ani de existenta a Regatului Vandalilor si Alanilor, cele doua populatii indo-europene (vandalii germanici si alanii iranieni) putin numeroase (sub 80.000) si apartinand de varianta ariana a crestinismului nu reusesc sa mobilizeze si sa integreze numeroasa populatie locala catolica de limba latina, care este deseori persecutata. Supusii de limba latina sunt constant discriminati si persecutati pe motive confesionale. De asemenea, relatiile cu vecinii berberi din Muntii Atlas sunt dominate de conflicte intermitente, avand loc si ciocniri armate sporadice.

Vandalii şi alanii au fost singurele popoare migratoare care au construit o flotă maritimă cu ajutorul căreia au cucerit insulele din vestul Mării Mediterane. O mare flotă bizantină, trimisă să învingă flota vandală, este distrusă în anul 468 iar Roma este jefuita ("vandalizată").

In anul 533, împăratul bizantin Iustinian I, trimite in Africa de Nord o armată sub conducerea celebrului general Belisarius, care învinge armata vandalo-alană în acelaşi an, mai întâi în bătălia de la Ad Decium şi apoi definitiv, în bătălia de la Ticameron. Regatul Vandalilor şi Alanilor este dizolvat, Africa de Nord devine provincie bizantină iar vandalii şi alanii rămaşi se asimileaza repede în populaţiile locale, dispărând din istorie.

Prezenţa alanilor pe teritoriul actual al României este atestată, printre altele, de numele aşezărilor Iaşi, care reprezintă etnonimul slav atribuit lor.

Acest articol despre un subiect legat de istoria României este deocamdată un ciot. Puteţi ajuta Wikipedia prin completarea sa.